LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 98: Israelul răspunde, vineri, acuzaţiilor de genocid la Curtea Internaţională de Justiţie

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 98: Israelul răspunde, vineri, acuzaţiilor de genocid la Curtea Internaţională de Justiţie
Curtea Internaţională de Justiţie începe audierile în cazul acuzațiilor de genocid aduse Israelului / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 12/01/2024, 16:00
Actualizat: 12/01/2024, 16:00
15:59

Armata israeliană bombardează intens Fâşia Gaza, făcând zeci de morţi

Armata israeliană bombarda intens vineri zona centrală spre sudul Fâşiei Gaza, unde a declarat că a ucis zeci de „terorişti”, în timp ce autorităţile Hamas au anunţat cel puţin 59 de morţi în timpul nopţii trecute, odată cu apropierea a 100 de zile de conflict între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană, relatează France Presse.

Un jurnalist AFP a auzit focuri de artilerie violente între Rafah, punctul sudic al teritoriului palestinian, şi Khan Younis, marele oraş din sud, în timpul nopţii de joi spre vineri, marcată totuşi de mai puţine lovituri.

Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, „peste 59 de morţi şi zeci de răniţi au fost transportaţi la spitale în urma atacurilor efectuate” în cursul nopţii „în mai multe sectoare”, titrează Agerpres.

„Zeci de terorişti” au fost ucişi în Khan Younis şi Maghazi, în centru, „dintre care ofiţeri ai unităţii Nukhba” („elită”, în arabă), a declarat armata israeliană, care a anunţat de asemenea o lovitură cu drone la Bureij, în centru.

14:48

Israelul, în fața judecătorilor de la Haga: „Dacă au existat acte de GENOCID în Gaza, acestea au fost comise de Hamas”

Chemați să dea explicații în fața magistraților de la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga, reprezentanții Israelului au respins, vehement, acuzațiile de „genocid în Gaza”, aduse de Africa de Sud într-un raport de 84 de pagini.

Israelul a transmis că este vorba despre o interpretare complet greșită a tot ceea ce se petrece, acum, în Gaza și – suplimentar – au acuzat Africa de Sud că trece cu nonșalanță revoltătoare peste atrocitățile comise de islamiștii Hamas în data de 7 octombrie 2023.

Reprezentantul Israelului a cerut judecătorilor CIJ să respingă cererea Africii de Sud ca Israelul să pună stop ofensivei din Gaza, precizând că – într-o astfel de situație – țara sa ar rămâne „fără apărare”.

13:17

Cel mai mare spital din Gaza îşi reia parţial activitatea (OMS)

Cel mai mare spital din Fâşia Gaza, Al-Shifa, care a fost grav afectat de războiul dintre Israel şi Hamas, a reuşit să-şi reia parţial activitatea, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care l-a reaprovizionat pentru prima dată în două săptămâni, informează vineri AFP.

„O echipă a OMS şi a partenerilor săi au reuşit să ajungă astăzi la spitalul al-Shifa din nordul Fâşiei Gaza şi să livreze 9.300 de litri de combustibil, precum şi consumabile medicale pentru a trata 1.000 de pacienţi cu traume şi 100 de pacienţi care necesită dializă”, a anunţat Tedros Adhanom Ghebreyesus, şeful OMS, în noaptea de joi spre vineri pe reţeaua socială X (ex-Twitter).

Echipa acestei agenţii a ONU a reuşit să vadă că spitalul este din nou capabil să ofere îngrijiri datorită unei echipe medicale de 60 de persoane, potrivit Agerpres.

Al-Shifa are din nou 40 de paturi de chirurgie şi de medicină generală, o unitate de urgenţă şi patru săli de operaţie, a declarat şeful OMS, a cărui organizaţie a făcut o descriere apocaliptică a locului la jumătatea lunii decembrie 2023, cu sute de răniţi trataţi pe jos şi, pentru cei aflaţi în starea cea mai proastă, evacuări riscante spre un alt spital.

13:05

Iordania afirmă că incapacitatea de a ţine în frâu Israelul pune în pericol întreaga regiune

Iordania a declarat vineri că responsabilitatea pentru escalarea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi a violenţelor în Marea Roşie revine „crimelor de război” israeliene împotriva palestinienilor şi a atras atenţia că există riscul izbucnirii unui război mai amplu în regiune, relatează Reuters.

Israelul, care din octombrie luptă împotriva grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza, a negat acuzaţiile potrivit cărora ar fi comis crime de război.

Comunitatea internaţională nu a reuşit să acţioneze pentru a opri „agresiunea” israeliană împotriva palestinienilor, care pune în pericol securitatea în regiune, a declarat ministrul de externe iordanian Ayman Safadi în comentarii făcute după ce SUA şi Marea Britanie au lansat lovituri asupra unor ţinte militare houthi în Yemen, ca răspuns la atacurile rebelilor asupra unor nave în Marea Roşie, relatează Agerpres.

„Agresiunea Israelului în Fâşia Gaza şi continuarea comiterii de crime de război împotriva poporului palestinian, încălcând dreptul internaţional fără să fie pedepsit, toate acestea sunt responsabile de tensiunile tot mai mari din regiune”, a afirmat Safadi în declaraţii preluate de mass-media de stat de la Amman.

10:37

Rusia acuză Washingtonul şi Londra că „escaladează” tensiunile în Orientul Mijlociu după loviturile asupra Yemenului

Rusia a condamnat, vineri, loviturile efectuate în timpul nopţii asupra Yemenului de Statele Unite şi Marea Britanie împotriva rebelilor houthi, denunţând „escaladarea” tensiunilor în Orientul Mijlociu şi o acţiune ce dovedeşte „un dispreţ total faţă de dreptul internaţional”, relatează Reuters şi France Presse.

Rusia a cerut de asemenea vineri o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta problema.

„Loviturile aeriene ale Statelor Unite asupra Yemenului sunt un alt exemplu de pervertire de către anglo-saxoni a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, citată de Agerpres.

Zaharova a adăugat că aceste lovituri având „obiective distructive” arată o „desconsiderare completă a dreptului internaţional” şi „escaladează situaţia din regiune”.

Statele Unite şi Marea Britanie au lansat lovituri din aer şi de pe mare împotriva unor ţinte militare ale houthi în Yemen, ca răspuns la atacurile mişcării asupra navelor în Marea Roşie, ceea ce reprezintă – potrivit Reuters – o extindere regională dramatică a războiului Israel-Hamas în Gaza. (GÂNDUL a scris despre acest subiect aici…)

Israelul va răspunde acuzaţiilor de genocid la Curtea Internaţională de Justiţie

Israelul va răspunde, vineri, la acuzaţiile aduse de Africa de Sud la cea mai înaltă instanţă a ONU potrivit cărora operaţiunea sa militară în Gaza este o campanie de genocid condusă de stat, care are ca scop eliminarea populaţiei palestiniene, potrivit Reuters.

Africa de Sud, care a deschis în decembrie procesul la Curtea Internaţională de Justiţie, le-a cerut, joi, judecătorilor să impună măsuri de urgenţă şi să ordone Israelului să oprească imediat ofensiva.

Aceasta a afirmat că ofensiva aeriană şi terestră a Israelului – care a făcut ravagii în mare parte din îngusta enclavă de coastă şi a ucis peste 23.000 de oameni, potrivit autorităţilor de sănătate din Gaza – are ca scop „distrugerea populaţiei” din Gaza, relatează News.ro.

Israelul a respins acuzaţiile de genocid ca nefondate şi a afirmat că Africa de Sud se comportă ca un purtător de cuvânt al Hamas, pe care o consideră o organizaţie teroristă care doreşte să elimine statul evreu. Armata sa ţinteşte militanţii Hamas, nu civilii palestinieni, a afirmat Israelul.

Israelul a lansat războiul său total în Gaza după violenţele de peste graniţă din 7 octombrie ale militanţilor Hamas în care oficialii israelieni afirmă că 1.200 de oameni au fost ucişi, în principal civili, şi 240 luaţi ostatici şi duşi în Gaza.

Convenţia privind genocidul din 1948, instituită în urma uciderii în masă a evreilor în Holocaustul nazist, defineşte genocidul ca ”acte comise cu intenţia de a distruge, complet sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios”.

De când forţele israeliene şi-au lansat ofensiva, aproape toată populaţia de 2,3 milioane din Gaza a fost forţată să îşi părăsească locuinţele cel puţin o dată, provocând o catastrofă umanitară.

Africa de Sud post-apartheid a susţinut de mult cauza palestiniană, o relaţie creată când lupta Congresului Naţional African împotriva regimulul minorităţii albe a fost încurajată de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Decizia luată de soțul Ilenei Stana Ionescu: Va fi incinerată. Cu ce explicații vine acesta:...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Așa sunt păcăliți românii. Ce se ascunde în spatele cosmeticelor BIO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Maria Constantin, despre momentul când Marcel Toader a extras abuziv sume mari din contul Gabrielei...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Emisiile de gaze cu efect de seră eliberate de transportul aerian, majorate cu 25%
×